Pe site-ul BNR se găsesc ultimele posturi scoase la concurs. De la începutul anului și până în data la începutul lunii martie, Banca Centrală a scos la concurs aproape 20 de posturi.
La acestea se adaugă încă 19 adăugate în ultima lună.
Astfel, instituția condusă de Mugur Isărescu a scos la concurs o serie de posturi de referenți de specialitate la diverse direcții, posturi de experți sau consilieri juridici, precum și un asistent de director de HR.
Pentru postul de expert la Direcţia Relaţii Internaţionale, Serviciul Uniunea Europeană, Banca Centrală acceptă și cetățeni străini, cu drept de muncă în România, dar care să știe foarte bine limba română, engleză și, ca avantaj, alte limbi străine.
Condițiile pentru un astfel de post sunt:
studii superioare economice, absolvite cu examen de licenţă şi studii economice post-universitare (diplome de la universităţi din ţară şi/sau din străinătate, acordate sau echivalate în condiţiile legii);
vechime în muncă de minim 5 ani în domeniul financiar-bancar sau guvernamental, cu experienţă în zona afacerilor europene;
cunoştinţe solide în domeniul integrării europene şi al relaţiilor cu instituţiile europene;
cunoaşterea aprofundată a limbii române;
De asemenea, BNR mai are nevoie de un expert în design care va avea ca atribuții realizarea designului de monedă dar și a elaborării proiectelor grafice pentru materiale de informare a populaţiei (pliante, afişe etc.).
Pentru asta, trebuie să ai studii de specialitate în arhitectură sau arte plastice, cunoștințe solide de cultură generală, spirit creator şi inovator.
SURSA : http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/bnr-face-din-nou-angajari-vezi-cate-posturi-a-scos-la-concurs-in-ultima-luna-146180.html
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu